HumanCapital

Ce ambasadori de brand se potrivesc business-ului tău

Ambasadorii de brand te ajută să îți umanizezi business-ul, să crești reputația brand-ului și au un impact pozitiv asupra vânzărilor

Ambasadori de brand potriviți companiei tale
Articol

Studiile arată că ambasadorii de brand te ajută să îți umanizezi business-ul, să crești awareness-ul, reputația brand-ului și, nu în ultimul rând, au un impact pozitiv asupra vânzărilor, pentru că:

  • 74% dintre oameni au mai degrabă încredere în indivizi obișnuiți decât în branduri;
  • 92% dintre consumatori sunt convinși mai ușor de o persoană pe care o urmăresc pe rețelele de socializare decât de brand-ul care advertizează pe pagina companiei;
  • conținutul generat de useri produce de 10 ori mai multe vizualizări față de cel comercial.

Dar cum găsești ambasadori de brand potriviți business-ului tău?

 

Care este diferența dintre ambasadori de brand și influenceri?

Pentru a ști cum alegem cei mai potriviți oameni care să ne ducă mesajul mai departe, este esențial să clarificăm rolurile.

Ambasadorii de brand sunt, de regulă, oameni mai puțin celebri, dar care reprezintă o autoritate în domeniul lor și care rezonează cu valorile brand-ului tău. Ei vor promova brand-ul mai ales prin word-of-mouth. De exemplu, un IT-st va reprezenta o autoritate pentru promovarea unui sistem de securitate. Pe acești oameni îi poți recruta din rândul angajaților, al clienților sau al partenerilor.

Influencerii, pe de altă parte, sunt persoane publice, cunoscute, care le arată potențialilor clienți modul în care ei folosesc produsul sau serviciul respectiv.  Vin cu reviews și recomandări și marchează postările ca fiind publicitate.

Relația cu influencerii este, de regulă, pe termen scurt sau mediu, pe când cea cu ambasadorii de brand este una de lungă durată. 

 

Ce calități trebuie să cauți la un ambasador de brand?

Pentru că ambasadorii de brand sunt cei care îți comunică valorile și cultura organizațională și contribuie la formarea unei reputații pozitive, este extrem de important să ai în vedere câteva calități pe care să le identifici, oricare ar fi core target-ul tău: angajați, clienți sau parteneri.

Autenticitate – omul respectiv trebuie să rezoneze total cu brand-ul tău pentru a reuși să îți crească brand awareness-ul: clientul va sesiza rapid dacă ambasadorul de brand este sincer sau doar încearcă să îi vândă un produs sau un serviciu.

Profesionalism – pentru a crea experiențe pozitive pentru clienții tăi este nevoie să lucrezi cu oameni dedicați misiunii lor.

Încredere – pentru a inspira încredere, ambasadorul tău de brand trebuie să fie ori o autoritate în domeniu (nu neapărat o celebritate), ori un angajat care să le povestească oamenilor propriile experiențe sincere, ori un client care a folosit produsul sau serviciul tău și care e dornic să îl recomande.

 

Cum selectezi ambasadorii de brand?

Împreună cu echipa de marketing și în funcție de valorile și de cultura organizațională, trebuie să parcurgi câțiva pași pentru a selecta oamenii potriviți pentru business-ul tău:

  • Asigură-te că este momentul potrivit – vei afla dacă business-ul se află într-o etapă oportună, răspunzând următoarelor întrebări: Am un brand foarte bine definit? Am o misiune clară, viziune și valori stabilite?
  • Setează obiective – stabilește ce îți dorești mai exact din acest tip de parteneriat: Awareness? Creșterea traficului pe site? Accelerarea vânzărilor? Achiziția de talente? Orice ai alege, asigură-te că poți măsura.
  • Setează așteptări – transformă obiectivele în responsabilități.
  • Stabilește nivelul de engagement de care ai nevoie – te va ajuta să îți dai seama câți oameni trebuie să implici.
  • Fii atent la reviews  – așa vei reuși să identifici clienții potriviți din care îți poți selecta ambasadorii de brand.
  • Inițiază conversația – fie că ai ales angajați, clienți sau parteneri, stabilește întâlniri în cadrul cărora să îți dai seama dacă într-adevăr sunteți pe aceeași pagină sau nu.

 

Ce ambasadori de brand se potrivesc business-ului tău

Pe lângă criteriile deja discutate mai sus, trebuie să ai grijă și la ce tip de ambasador de brand se potrivește cel mai bine cu business-ul tău.

Iată câteva dintre tipologiile cele mai întâlnite de ambasadori de brand:

 

Peer advocate

Aceștia sunt, de fapt, clienții existenți, care împărtășesc experiențele pozitive pe care le au cu brand-ul tău, de exemplu adolescenții care le recomandă un anumit brand de haine prietenilor sau mamele care le spun celorlalți părinți despre un produs pentru îngrijirea copilului de care sunt mulțumite.

 

Autoritate de nișă

Experții în domeniul pe care îl reprezintă: medici care vorbesc despre o pastă de dinți, sportivi care poartă un anumit brand de încălțăminte, fotografi care garantează pentru un brand de echipamente foto.

 

Autoritatea cu o putere mare de influență

Celebritățile care îți promovează brand-ul pentru că rezonează cu el și diferă de statutul pe care îl au influencerii pentru că relația este de lungă durată.

 

Angajatul-ambasador de brand

Angajații îți cunosc cel mai bine business-ul și publicul, așa că îi poți alege pe cei potriviți pentru a-ți promova organizația; avantajele, în acest caz, sunt că acest tip de ambasadori de brand sunt mai credibili și urmăritorii lor pot converti de până la 7 ori mai mult decât alte tipuri de lead-uri; există, însă și riscuri: acela de a folosi un limbaj mult prea comercial sau acela de a nu mai rezona cu valorile companiei.

În funcție de nevoile și de strategia business-ului din care faci parte, poți alege tipul de ambasadori de brand potriviți și îmbunătăți, astfel, strategia de employer branding. 

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie